Despre Cultul Funerar
Înmormântările sunt momente dureroase, marcate de doliu și tristețe. Dar, în ciuda acestor sentimente, ele sunt, de asemenea, un moment important de reflecție asupra vieții și a morții. “Iisus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”(Ioan 11,25) Acest pasaj ne amintește că, prin credința în Iisus, putem avea speranța vieții veşnice, indiferent de moartea fizică. Tradițiile înmormântării variază în funcție de cultură și religie, dar multe dintre acestea au la bază aceeași idee centrală a respectului față de mort și a trecerii acestuia în viața de apoi.
Primii pași în eventualitatea unui deces
- Asigurați-vă ca persoana decedată a fost certificată de un medic înainte de a reloca trupul defunct sau a îl îmbălsăma.
Anunțați familia și prietenii apropiați.
- Decideți asupra locului înmormântării, a serviciului funerar și a altor detalii legate de ceremonie.
- Face-ți demersurile necesare pentru a obține ajutorul oferit de stat: cerere pentru acordarea ajutorului de deces (aceasta se poate descărca de pe site-ul CNPP); certificat de deces ; act de identitate al solicitantului (original şi copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar; dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (factură sicriu, chitanță înmormântare);
Rânduiala Parastaselor
Biserica a rânduit următoarele intervale pentru săvârșirea parastaselor:
– La 3 zile după moarte, în cistea Sfintei Treimi și a Învierii din morți a Mântuitorului a treia zi.
– La 9 zile după moarte, „ca raposatul să se învrednicească de părtășia cu cele 9 cete îngerești și în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moștenească și morții noștrii”.
– La 40 de zile (sau șase săptămâni), în amintirea Înălțării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Înviere, „pentru ca tot așa să se Înalțe și sufletul răposatului la cer”.
– La trei, șase și nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi.
– La un an, după exemplul creștinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morții martirilor și a sfinților, ca zi de naștere a lor pentru viața de dincolo.
– În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creației.
Simbolistică
Coliva
Închipuie însuși trupul celui adormit în Domnul și este, totodată, un semn văzut al credinței noastre în înviere și viață veșnică, deoarece este făcută din boabe de grâu, pe care Însuși Domnul le-a înfățișat ca purtând în ele icoana sau asemănarea învierii trupurilor. După cum bobul de grâu ca să încolțească și să aducă roada, trebuie să se îngroape mai întâi în pământ și apoi să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune. Pentru a vesti comunității despre “plecarea” semenului lor, clopotarul bisericii trage clopotele la anumite intervale îndemnându-i astfel pe membrii parohiei să se roage pentru cel plecat dintre ei.
Trupul defunctului
Trupul răposatului este scăldat (spălat) cu apă curată (apa care amintește de apa Sfântului Botez) este îmbrăcat cu haine noi și curate (veșmântul cu care vom învia la ziua Judecății) și este așezat în sicriu, cu privirea spre răsărit întrucât de acolo va veni Hristos la învierea tuturor. Icoana sfințită cu chipul Mântuitorului, Al Maicii Domnului sau patronului spiritual al decedatului se așează pe piept în semn că respectivul creștin si-a dat duhul întru Hristos. ICOANA CARE SE PUNE PE PIEPTUL RÂPOSATULUI, ESTE CEA A SFINTEI ÎNVIERI A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, DEOARECE NOI, CREȘTINII NĂDĂJDUIM ÎN ÎNVIERE, ICOANA CARE SE DĂ DE POMANA PERSOANEI CARE PE MARGINEA GROPII, LA CIMITIR DESFACE LEGĂTURILE DE LA MÂINILE ȘI PICIOARELE CELUI RĂPOSAT. Trupul este apoi acoperit cu o pânză albă însemnând că răposatul se afla acum sub acoperământul lui Hristos. La capătul decedatului se așează sfeșnicul în care rudele, prietenii și toți cei care vor să își ia rămas bun aprind lumânări, rostind scurta rugăciune “Dumnezeu să-l/o ierte ! “Toiagul” care arde pe pieptul răposatului semnifică pe de o parte, lumina faptelor bune cu care creștinul va întâmpina pe Hristos la Judecata de Apoi și pe de alta parte, este călăuza sufletului pe calea spre veșnicie risipind astfel întunericul morții.
Înmormântarea
În ziua și la orele stabilite de către familie împreună cu preotul pentru înmormântare, rudele pregătesc tămâie și oferă preotului o lumânare aprinsă. La capelă sau la casa mortuară se oficiază o slujba și se organizează procesiunea de înmormântare. În frunte merge un credincios cu crucea din lemn care va fi ulterior pusă la căpătâiul mortului, urmat de cei care poartă coliva și vinul, cei cu coroanele, purtătorii de sfeșnice, cântărețul și preotul, mașina pentru transport funerar (carul mortuar / dricul) care transportă sicriul, familia și rudele mortului, prietenii și toți ceilalți participanți la procesiune. De fiecare
dată când procesiunea ajunge la anumite răspântii de drumuri, în locuri cu însemnătate pentru răposat sau în dreptul unei biserici, preotul recita la capătul sicriului ectenia pentru morti.
După slujba din biserica se pornește către cimitir unde, pe marginea gropii, preotul rostește ultima ectenie și se va cânta “Veșnica pomenire”. Cei care doresc sa iși ia un ultim rămas bun o pot face acum, înainte de închiderea sicriului moment dupa care preotul săvârșeste întreg ritualul de îngropare prin gestul de a vărsa untdelemn și vin peste răposat, pecetluind astfel groapa și binecuvânteaza coliva și darurile care se impart la cimitir. Familia răposatului cheama apoi la masă, după înmormântare, pe cei care au luat parte la înmormântare, prieteni, rude și îndeosebi pe cei care au contribuit la pregătirile pentru înmormântare.
Doliul
Doliul (o pânză de culoare neagră) se așează deasupra ușii de la intrarea în casă și este lăsat acolo timp de 40 de zile.